Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul Unesco

Senator român, Şerban Nicolae, a anunţat, în şedinţa din data de 6 noiembrie a Senatului, că la reuniunea Comitetului UNESCO, din Coreea de Sud, a fost aprobată includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural al Organizaţiei, relatează descopera.ro.

Cu foarte puţin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărţişorului – obicei tradiţional din aceste zone, pre-creştin, anterior marilor migraţii, specific populaţiei autohtone, dar care se întinde azi pe teritoriul mai multor ţări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia. Eu cred că este un lucru important. Alături de doină, în patrimoniul cultural al UNESCO să fie şi Mărţişorul, tradiţionala sărbătoare a românilor”, a precizat Şerban Nicolae în plenul Senatului Român.

Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO a anunţat la data de 6 decembrie şi ambasadorul Adrian Cioroianu, reprezentantul României la acestă agenţie a Naţiunilor Unite.

Decizia a fost luată la reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii care a avut loc la Jeju.

„Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, FRI Macedonia, Republica Moldova – în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă dar în acelaşi spirit al celebrării renaşterii naturii. Astăzi, 6 decembrie a.c., la Jeju, reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a decis că tradiţia Mărţişorului întruneşte toate condiţiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial!’, a scris ambasadorul Cioroianu pe pagina sa de Facebook.

Mărţişorul este un obiect mic de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu şi este purtat de femei şi fete pe durata lunii martie, ca simbol al sosirii primăverii.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture