Un fotograf a surpins în mai multe imagini, făcute în Marea Caraibelor, o vastă portiune de gunoaie din plastic și polistiren care pluteau pe o distanță de 24 de kilometri. Caroline Power este specializată în fotografie subacvaticî și și-a dedicat cariera pentru a evidenția pagubele pe care le produc deșeurile din plastic în oceane, scrie HotNews.ro cu referire la The Telegraph.
Ea a clasificat ca „devastatoare” întinderea de plastic, sticle si gunoaie dintre insulele Roatan si Cayos Cochinos, in largul coastei Hondurasului.
„E devastator sa vezi cum o zona la care ții atat de mult este ucisă și sufocată de gunoi. Odată ce gunoiul a ajuns în ocean, este foarte dificil și costisitor să îl eliminăm. Cheia este să oprim gunoiul înainte de a intra în ocean. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie sa îmbunătățim mănăgementul deșeurilor, educația ecologică și facilitățile de reciclare la scara globală„, a declarat Caroline Power.
Ea a spus că, impreună cu echipa ei, au străbătut opt kilometri printre gunoaie plutitoare adăugând că „oriunde ne-am uitat erau pungi de plastic de toate formele si dimensiunile: pungi chipsuri, pungi de cumpărături, saci de gunoi și alte ambalaje. Unele erau intregi, iar restul erau doar bucați. Din păcate, multe țestoase, pești, balene si păsări vor confunda acele gunoaie cu mâncare.”
Power a mai spus că mulți oameni fie ard gunoiul, fie îl aruncă în râuri, iar acest lucru se întâmplă din lipsa de educație.
Reprezentantii Oceana Europe s-au declarat „șocați, dar nu și surpinși” de imaginile prezentate și au spus că „dacă nu se schimbă comportamentul oamenilor, vom avea mai mult plastic decât pești în ocean.”
Power speră că fotografiile ei îi vor încuraja pe alții să-și „modifice obiceiurile și viața de zi cu zi pentru a ajuta la protejarea și conservarea acestei planete”.
Comentariile sunt închise