Lista oficialilor ruși sancționați de UE în cazul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi

Uniunea Europeană a convenit să sancţioneze şase persoane şi o companie din Federaţia Rusă în urma otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi. Cel mai înalt oficial de pe aceată listă este şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, a declarat miercuri, sub rezerva anonimatului, un diplomat european pentru Reuters, potrivit Agerpres.

Pe lista oficialilor ruşi vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene pentru otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, figurează şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia şi primul adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale ruse, a dezvăluit diplomatul european citat de Reuters.

De asemenea, vor mai fi supuși sancțiunilor şeful direcţiei de politică internă din cadrul administraţiei prezidenţiale de la Moscova, doi viceminiştri de la apărare, precum şi trimisul preşedintelui Vladimir Putin în districtul federal Siberia, relatează digi24.ro.

Uniunea Europeană a convenit să sancţioneze şase persoane şi o companie din Federaţia Rusă în urma otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, a relatat anterior DPA, citând diplomaţi europeni.

Omul de afaceri Evgheni Prigojin – finanţatorul fabricii de trolli ruşi de la Sankt Petersburg şi al grupului de mercenari Wagner – se află de asemenea sub regimul sancţiunilor UE, în dosarul libian, a indicat sursa citată.

Aleksei Navalnîi şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unui zbor intern în Siberia pe 20 august şi două zile mai târziu a fost transportat în Germania în comă. După realizarea unui test în laboratorul armatei, Germania a ajuns la concluzia că Navalnîi a fost otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok, de uz militar. Alte două laboratoare – unul din Franţa, celălalt din Suedia – au confirmat rezultatul anunţat de Berlin. Şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat săptămâna trecută că Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok. Rusia însă respinge categoric orice implicare în otrăvirea opozantului rus şi a avertizat miercuri prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov că va răspunde la sancţiunile UE cu măsuri ‘în oglindă’.

Sursa: digi24.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture