La frontiera de vest a țării au fost identificate mai multe acte falsificate

La una din frontierele de stat au fost depistate mai multe acte false, Poliția a inițiat cercetări pe numele a trei moldoveni.

La sfârșitul săptămânii trecute, mai multe incidente au fost înregistrate, de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest în punctele de trecere Sculeni și Leușeni. În urma incidentelor depistate au fost inițiate cercetări pe numele a trei moldoveni.

Astfel în primul caz, la controlul de frontieră s-a apropiat pentru autorizarea ieșirii din țară o tânără de 18 ani, fiind domiciliată în raionul Ungheni. Aceasta a prezentat dovada vaccinări anti COVID-19 în format electronic. Ulterior, polițiștii de frontieră au constatat că la data imunizării persoana nu se afla în țară. Fiind audiată, aceasta s-a eschivat de a comunica detalii.

Alți doi tineri care aveau vârsta de 19 și 23 de ani, din raioanele Nisporeni și Călărași au fost audiați pe faptul deținerii actelor cu indici de falsificare. Polițiștii de frontieră au acționat conform analizei de risc, iar în timpul verificărilor suplimentare au fost depistate asupra lor un permis de conducere si un certificat de finisare a cursurilor auto, eliberate de autoritățile din Ucraina, precum și o carte de identitate românească, care aveau semne rezonabile de falsificare. Cei doi conaționali se întorceau din străinătate în calitate de pasageri ai unor curse regulate.

Menționăm faptul că pe numelor celor trei persoane au fost întocmite procese verbale de constatare a incidentelor. Actele sustrase au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice speciale, în vederea stabilirii legalității acestora. În urma rezultatelor se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture