La spitalul clinic municipal din Bălți , oamenii învață să meargă și să vorbească din nou. Este vorba despre persoanele care au suferit accident vascular cerebral sau dintr-un alt motiv au rămas imobilizați la pat. Pentru a se restabili complet aceștia au nevoie de îngrijiri medicale speciale. În aces sens încă de la începutul verii a fost deschis un centru de reabilitare în incinta spitalului municipal, unde oamenii au posibilitatea să se recupereze. Potrivit cardiologului Octavian Știrbu, cel puțin 400 de persoane au benefeciat de serviciile acestui centru și au înregistrat deja rezultate.
Dacă până acum existau astfel de centre doar în municipiul Chișinău, potrivit șefului catedrei reabilitare medicală de la Universitaea de Medicină și Farmacologie ”Nicoale Testimețeanu”, ministerul sănătății, au decis să le extindă, și să ajute cât mai multe persoane care încă mai au speranțe сă se vor recupera.
Pe Maria am găsit-o pe banda pentru mers, femeia suferea de hernie de spate. Intervenția a trecut cu succes, dar complicațiile au rămas. Ea nu se putea deplasa de una singură deoarece nu simțea talpa unui picior . Datorită exercițiilor efectuate la centru de reabilitare, pacienta a început să simtă mai bine.
Prin perseverență, muncă și profesionalimul terapeuților de acolo, s-a întâmplat încă o minune. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, care în urmă cu jumătate de an a suferit un accident pe șantierul de construcții. O placă de beton a căzut pe spatele lui Mihai în urma căruia bărbatul a obținut o fractuă la coloana vertebrală. Băiatul a rămas practic imobilizat la pat, și nu putea să-și miște picioarele. Pentru a putea merge din nou Mihai a suferit două operații, după care au urmat perioade lungi de restabilire. În acest centru de reabilitare, el se află pentru a doua oară, aici a învățat să stea așezat și să meargă din nou.
În cadrul secției de reabilitare, oamenii învață și să vorbească din nou. Este vorba despre cei care au suportat accidente vasculare și intervenții chirurgicale la creier, după care nu mai puteau vorbi. Mai întîi ei învață să pronunțe vocale, consoane, silabe, cuvinte, ca până la urmă să formeze o propoziție.
Nu doar cei care au suferit fizic poate să benefecieze de serviciile secției de reabilitare dar și cei care au o anumită problem psihică. De exemplu acest bărbat a suferit un șoc căzând de la înălțime, nu și-a fracturat nimic dar și-a pierdut memoria.
Locuitorii municipiul Bălți, pot să benefecieze de serviciile centrului de reabilitare în baza poliției de asigurare, iar persoanele care sunt domiciliați în alte raioane cotraplată.
În viitorul apropiat, centre amenănătoare urmează să fie deschise în toate spitalele raionale din țară.
Comentariile sunt închise