Pe teritoriul municipiului Bălți vor fi plantați șase mii de copaci. În acest sens, din bugetul municipal au fost alocați o sută de mii de lei. Din aceeași bani întreprinderea responsabilă de înverzirea orașului a cumpărat două mii de puieți de trandafiri, care au fost deja sădiți în mai multe regiuni din oraș. Cât despre arbori, aceștia au fost achiziționați recent și urmează să fie sădiți începând cu ziua de sâmbătă, 4 noiembrie.
Acțiunea este oragnizată în contextul Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului. Potrivit șefei întreprinderii municipale „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi”, Svetlana Novicova, materialul săditor este de calitate foarte bună.
SVETLANA NOVICOVA ȘEFA ÎM „AMENAJAREA TERITORIULUI ȘI SPAȚII VERZI”: „Pe parcursul anului, întreprinderea noastră a recepționat cererile tuturor doritorilor, care vor să participe la această acțiune. Am avut grijă să alegem un material săditor bine crescut, să fie deja arbori înalți de calitate. Asortimentul, oricum este foarte mare, un număr mare de copaci de tei, arțar, plop, stejar, mesteacăn, dar și arbuști.
Au parvenit solicitări din partea multor locuitori ai municipiului Bălți, instituțiilor de învățământ, instituțiilor medicale. Am menționat spațiile publice, unde pomii vor fi sădiți cu ajutorul nostru, asociațiilor obștești și a tuturor voluntarilor. Vorbim despre Parcul Orășenesc, Parcul pentru Copii, Parcul Victoriei, strada Strîi, de-a lungul râului Răut, fostul cimitir de pe strada Kiev, strada Ivano Franco.”
Materialul săditor a fost depozitat în apropiere de Parcul Victoriei, acolo unde sunt amplasate serele întreprinderii municipale „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi”.
IRINA FETESCU INGINER ÎM„AMENAJAREA TERITORIULUI ȘI SPAȚII VERZI”: „Oamneii vor putea primi arborii în apropiere de Parcul Victoriei, unde sunt amplasate serele noastre, în baza copiei buletinului de identitate și a cererii.”
Svetlana Novicova a îndemnat bălțenii să se implice activ la lucrările de înverzire a orașului.
„Mă adresez tuturor locuitorilor orașului nostru, agenților econmici, asociațiilor obștești, să participe activ la plantarea copacilor. Potrivit dispoziției primarului, ziua de înverzire a fost declarată cea de 4 noiembrie, adică sâmbătă. Oamenii care din oarecare motive nu vor putea să ia parte la lucrări, acțiunile vor continua până în ziua de 10 noiembrie.”
O parte din cei 6 mii de arbori vor fi sădiți în satele Sadovoe și Elizaveta, care sunt parte a muncipiului Bălți.
Comentariile sunt închise