În cadrul conferinței de presă comune ce a fost susținută luni, 10 mai, de președintele României, Klaus Iohannis, și omologul său polonez, Andrzej Duda, la București, s-a reafirmat sprijinul celor două țări pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, scrie deschide.md.
Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a precizat că speră ca vizita președintăi Republicii Moldova, Maia Sandu, la Varșovia să se desfășoare în luna iunie, asta după ce a fost amânată din cauza crizei politice de la Chișinău, cauzată de rusofilii Dodon și Șor prin atacurile date asupra Curții Constituționale cu scopul de a fi blocată organizarea alegerilor parlamentare anticipate, tentativă de lovitură de stat care într-un final a eșuat.
Klaus Iohannis: În cadrul întrevederii, am abordat, în mod firesc, și evoluțiile din Vecinătatea Estică. Astfel, am reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și am discutat situația îngrijorătoare de securitate din Ucraina și din jurul Ucrainei, precum și provocările legate de Belarus.
Andrzej Duda: Am discutat cu domnul președinte o a treia problemă foarte importantă, mai ales pentru România, respectiv problema Republicii Moldova, relațiile dintre Moldova și UE, situația generală din Moldova. I-am relatat domnului președinte ultima mea discuție cu doamna președintă Maia Sandu, am invitat-o la Varșovia, urma să aibă loc această vizită la începutul lunii mai, dar situația internă a făcut ca doamna președinte să amâne această vizită, dar sperăm că se va întâmpla, că va avea loc chiar în luna iunie. În câteva săptămâni sper că vom avea această vizită. În acest moment se fac schimbări în Moldova, ne străduim să sprijinim Moldova în aspirațiile sale către UE, să sprijinim aspirațiile întregii populații a Moldovei de a deveni parte a UE, de a se apropia de Vest. Atât Moldova, cât și toate acțiunile pe care le face România în acest domeniu beneficiază de sprijinul nostru, al Poloniei.
Pe 21 aprilie, președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Polonia, pe parcursul căreia au discutat despre o serie de viitoare proiecte regionale în cadrul cărora vor coopera.
„Azi am avut o convorbire telefonică cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, căruia i-am mulțumit pentru asistența financiară și sprijinul continuu acordat țării noastre atât pentru dezvoltare, cât și în lupta cu pandemia.
Am discutat despre cele mai recente evoluții politice din țară, impactul Covid-19 asupra economiei și importanța unui plan de recuperare economică eficient. În contextul evoluțiilor din regiune, am accentuat că Republica Moldova are nevoie de un climat pașnic și stabil pentru a putea implementa reformele necesare dezvoltării noastre sociale și economice.
Polonia este un susținător al Moldovei la Bruxelles și sper să aprofundăm cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, dar și la nivel bilateral. Am vorbit despre oportunități de cooperare în ce privește viitoarele proiecte regionale și am convenit să continuăm discuțiile în domeniul administrației publice locale. Putem face împreună multe lucruri pentru cetățenii noștri.
Am stabilit cu domnul Președinte Duda să ne vedem cât de curând după ce trece perioada mai grea a pandemiei”, a transmis Maia Sandu pe Facebook.
Foto: deschide.md.
Comentariile sunt închise