Kaufland România plăteşte 69 de milioane lei în avans cu trei luni taxele la bugetul de stat şi bugetele locale
Kaufland România achită cu trei luni în avans impozitele la bugetul statului şi bugetele locale, pentru a sprijini eforturile de echilibrare a economiei în această perioadă.
Astfel, compania direcţionează 69 de milioane lei către bugetul de stat şi bugetele locale, reprezentând taxe aferente anului 2020 şi impozit pe profit pentru trimestrul întâi al anului financiar (martie-mai).
Suma este plătită în două tranşe:
- taxe locale în valoare de aproximativ 31 milioane lei – plătită pe 25 martie 2020, mai devreme cu aproximativ trei luni faţă de termenul limită de 30 iunie 2020;
- impozit pe profit aferent trimestrului 1 din anul financiar în curs (martie-mai), în valoare de aproximativ 38 milioane lei, în această săptămână, tot cu aproximativ trei luni faţă de termenul limită 25 iunie 2020.
,,Înţelegem nevoia de a acţiona urgent şi ne reorganizăm priorităţile, cu un salt extraordinar pe care îl facem acum, pentru a fi alături de economia României, în lupta cu fenomenul care a pus stăpânire pe o lume întreagă. Vom suporta această perioadă dificilă alături de stat, la rândul nostru, pentru că este esenţial acum să fim solidari. Să fim împreună contează acum mai mult ca oricând”, declară Marco Hößl, CEO al Kaufland România.
În ultimele două săptămâni, Kaufland s-a implicat şi cu demersuri care au răspuns la cele mai acute nevoi ale comunităţii.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanţul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preţ de pe piaţa locală. Kaufland deţine şi distincţia Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienţi, acordată de Institutul internaţional ICERTIAS, în urma unei analize de piaţă.
Sursa descopera.ro
Comentariile sunt închise