Ședință cu scântei la Judecătoria Bălți. Cinci bărbați au fost condamnați la ani grei de pușcării după ce în luna decembrie anul trecut au răpit dintr-un bar un bărbat, l-au urcat cu forţa în portbagajul unui automobil şi l-au dus la cimitirul orăşenesc. Ulterior, agresorii l-au snopit în bătaie și l-au impus să-și sape mormântul. Principalul învinuit ar fi fiul vitreg al victimei, care s-a ales cu o pedeapsă de 15 ani, iar restul inculpaților cu detenție de la 10 până la 14 ani.
COJOCARU MIHAIL, JUDECĂTOR: ”În baza prevederii art.84 alin. 1 Cod Penal al Republicii Moldova prin concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor se stabilește: Petrașiuc Alexandru Ion pedeapsă cu închisoare pe un termen de 14 ani. În temeiul articolului 85 Cod Penal se stabilește pedeapsă definitivă lui Petrașiuc sub formă de închisoare de 15 ani”.
După ce au aflat sentința rudele și cei apropiați condamnaților s-au dat în spectacol.
Avocatul și rudele principalului învinuit, Alexandru Petrașciuc, nu sunt de acord cu decizia primei instanțe și o vor ataca la Curtea de Apel.
IANA LICHII, AVOCAT: ”Nu suntem de acord cu decizia judecătorului. Mai mult ca atât clientul a fost adus pe targă în sala de judecată. Medicul a constatat că este apt și imediat a fost etapat la penitenciarul Pruncul. Au fost chemate două salvări care nu au reacționat în niciun fel. Considerăm că sentința este ilegală și o vom ataca la Curtea de Apel”.
INGA LEBEDEVA, MAMA: ”Eu mă voi plânge pe procuror, pe judecător, pe șeful penitenciarului, pe medicul din penitenciar și pe urgență, care nu i-a acordat ajutorul medical. Voi ajunge la judecătoria de la Strasburg. Nu voi lăsa așa acest proces. Fiul m-a apărat de fostul soț. Acest caz nu a fost analizat detaliat. Nimeni nu a pătruns în esența lui. De ce s-a produs conflictul”.
Procurorul care a gestionat cazul spune că, hotărârea magistratului de la Judecătoria Bălți este corectă.
TATIANA NADULIȘNEAC, PROCUROR: ”Noi considerăm că categoriile pedepselor sunt aplicate corect, pentru că ele sunt echitabile faptelor, care au fost comise de inculpații în cauză. După ce vom face cunoștință cu sentința motivată, vom veni cu detalii”.
Până la pronunțarea sentinței de miercuri, marți s-a desfășurat penultima ședință de judecată, în care inculpații au ținut ultimele cuvântări. Potrivit apărării, procesul s-a desfășurat cu încălcări, deoarece principalul învinuit a fost adus cu forța, invocând probleme de sănătate.
ALEXANDRU PETRAȘCIUC, CONDAMNAT: ”Ar putea să pornescă o cangrenă la picior. În decizia medicului este indicat că am probleme de sănătate. În pofida acesteia eu am fost adus la proces. Nu contează pentru alții că eu nu pot merge”.
IANA LICHII, AVOCAT: ”Clientul meu se afla în stare gravă de sănătate. El a fost etapat de la spital. Afost adus pe targă la indicația procurorului, silit. El are probleme la picior. Asta este nu doar prima încălcare. Ședința s-a desfășurat la orele mesei. În așa mod deținutul a fost lipsit de masă”.
Potrivit judecătorului sentința este cu drept de atac.
Comentariile sunt închise