Indemnizația pentru tinerii lucrători medicali de la sate va fi majorată cu 50%

Indemnizația unică pentru tinerii specialiști medico-sanitari şi farmaceutici încadrați în câmpul muncii în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătăţii, va spori cu 50%. O decizie în acest sens a fost aprobată în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri, scrie independent.md.

Astfel, indemnizaţia unică pentru medici şi farmacişti va creşte de la 30 mii la 45 mii lei, iar pentru personalul medical şi farmaceutic mediu se va majora de la 24 mii lei la 36 mii lei.

Sprijinul financiar va fi alocat în patru tranşe egale a câte 11,25 mii lei pentru medici şi farmacişti și în mărime de 9 mii de lei pentru personalul medical şi farmaceutic mediu. Prima tranşă se va achita după prima lună de muncă, iar următoarele – la finele fiecărui an de activitate.

Modificările operate la Legea ocrotirii sănătăţii urmăresc crearea unor condiții atractive de muncă în domeniul medical, pentru a asigura instituțiile de profil cu personal calificat și, respectiv, a spori performanța acestora.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture