ÎNCĂ O MAȘINĂ A LUAT FOC LA BĂLȚI. DE VINĂ AR FI ȘOFERUL

Un șofer din Bălți a fost la un pas de a rămâne fără mașină, din cauza unei defecțiuni la acumulatorul auto. Acesta a provocat un scurt circuit în firele electrice în urma căruia motorul mașinii a luat foc.

S-a întâmplat în seara zilei de miercuri, 8 februarie, în parcarea unui centru comercial din municipiului Bălți. Motorul mașinii era în funcțiune, când de sub capotă a început să iasă fum, iar la scurt timp au izbucnit și flăcările. În ajutorul șoferului au venit câteva persoane, care au deblocat capota și au stins focul, după care, la fața locului au intervenit și pompierii.

Nu este pentru prima dată când mașinile iau foc în parcare sau chiar din mers. Anul trecut, în municipiul Bălți au fost înregistrate 12 astfel de incendii. În anul curent, acesta este deja al doilea caz. Cu două săptămâni în urmă, o mașină a luat foc noaptea. Atunci, flăcările au distrus partea din față a automobilului.

Potrivit inspectorului secției de apărare împotriva incendiilor a Direcției Situații Excepționale Bălți, Snejana Pleșca, în mare parte, asemena incidente au loc din cauza proprietarilor, care nu au grijă de starea tehnică a mijlocului de transport sau efectuează lucrări de reparație fără a se adresa specialiștilor. Un asemenea comportament poate avea consecințe tragice, mai ales dacă este vorba despre automobilele pe gaz.

Ultimul automobil care a luat foc, nu a fost exploatat o perioadă îndelungată, iar la momentul în care a fost pus din nou în funcțiune, șoferul nu s-a asigurat de starea tehnică a acestuia.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture