Ucraina a semnalat duminică a creştere a nivelului de radioactivitate din cauza unui incendiu de pădure declanşat cu o zi în urmă în zona de excluziune din jurul centralei de la Cernobâl, unde în 1986 a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie, potrivit AFP citat de agerpres.
„Avem veşti proaste: nivelul de radioactivitate este mai mare decât normalul în centrul incendiului”, a precizat pe Facebook Egor Firsov, care conduce serviciul de inspecţie ecologică. El şi-a însoţit mesajul cu o înregistrare video care arată un detector Geiger ce afişa un nivel de radioactivitate de 16 ori mai mare decât normalul.
- Flăcările au cuprins peste 100 de hectare în parcela forestieră situată în jurul centralei, la o sută de kilometri nord de capitala Kiev.
- Într-o primă fază, serviciile de urgenţă au dat asigurări duminică asupra faptului că nu există un nivel mai mare de radioactivitate, după ce totuşi sâmbătă au spus că s-au confruntat cu „dificultăţi” în eforturile lor de a stăpâni focul din cauza creşterii radioactivităţii în unele locuri.
- Autorităţile au dat asigurări că localităţile din apropiere nu sunt în pericol.
- Două avioane, un elicopter şi o sută de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta împotriva incendiului.
Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobâl a explodat pe 26 aprilie 1986 contaminând, conform unor estimări, până la trei sferturi din Europa. După dezastru, autorităţile au evacuat sute de mii de oameni. O zonă vastă, care acoperă peste 2.000 de kilometri pătraţi, a rămas abandonată. Alte trei reactoare ale centralei au continuat să funcţioneze după tragedie. Ultimul a fost oprit în 2000, marcând sfârşitul întregii activităţi industriale de la Cernobâl.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentariile sunt închise