În curând berea ar putea fi transformată în combustibil pentru maşini

Prețul combustibilului pare să crească de la o zi la alta, dar și rezervele naturale, motiv pentru care lumea științifică este în căutare de alternative. Găsirea unor surse sustenabile care să poată fi folosite pe termen lung este necesară, scrie independent.md.

Salvarea pare să vină de unde ne așteptăm mai puțin. Chimiști de la Universitatea din Bristol au creat combustibil din bere. Pentru băutorii de bere această nouă întrebuințare poate părea o risipă, însă poate fi o salvare. Nu vă așteptați să turnați bere direct din doză în rezervorul mașinii.

Oamenii de ştiinţă spun că procesul de producere a etanolului este similar cu cel prin care se obține berea. Etanolul se poate transforma foarte ușor în butanol, o substanţă mult mai potrivită pentru funcționarea motoarelor și mai puțin corozivă decât benzina.

„Alcoolul din băuturi este de fapt etanol, care are aceeaşi structură moleculară ca butanolul pe care noi vrem să îl producem pentru a înlocui benzina”, – a explicat Ducan Wass, chimist la Universitatea din Bristol. Berea oferă cel mai bun model în acest sens şi le dă oamenilor de ştiinţă speranţe că vor reuşi să facă producţie la scară industrială. Cercetătorii au folosit un catalizator care a mers perfect atunci când a fost folosită berea.

„Berea este un model de compoziţie chimică. Este exact ce aveam nevoie pentru a trece la producţia industrială, este ceea ce ne demonstrează că această tehnologie este un vis care devine realitate”, – a spus Was. Înainte de a implementa descoperirea, specialiştii trebuie să vadă ce anume din bere face ca motorul să meargă. Este posibil ca doar anumite ingrediente să fie necesare.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture