În cooperarea cu statele Parteneriatului Estic, UE va pune accentul pe asigurarea recuperării economice post-criză

Vizita desfășurată astăzi la instituțiile europene a ministrului interimar al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, și a vicepremierului, ministrului de Externe al Georgiei, David Zalkaliani, s-a încheiat cu întrevederea avută cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, responsabil de cooperarea cu cele trei țări asociate, relatează MOLDPRES.

Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE a comunicat agenției că discuțiile au vizat în special aspectele punctate anterior de către cele trei țări asociate cu referire la interesul aprofundării asocierii politice, integrării economice și sectoriale cu UE în contextul implementării Acordurilor de Asociere, precum și stabilirea unor obiective ambițioase în cadrul Parteneriatului Estic în vederea încurajării, intensificării cooperării și apropierii continue a partenerilor estici de Uniunea Europeană. În acest context, Summit-ul Parteneriatului Estic, prevăzut pentru finele anului curent, este considerat drept oportunitate ce trebuie valorificată de către participanți.

Cu această ocazie, ministrul Afacerilor Externe Aureliu Ciocoi a mulțumit oficialului european pentru sprijinul generos oferit de UE în timpul pandemiei, inclusiv prin aprobarea Planului de redresare economică dedicat Republicii Moldova.

Au fost evidențiate, totodată, ariile asupra cărora sunt necesare eforturi comune, în particular în ceea ce privește consolidarea sectorului de sănătate, acces la vaccinuri, precum și recuperarea economică.

Oficialul european a relatat că UE va pune accent, în cadrul cooperării cu statele Parteneriatului Estic, pe asigurarea recuperării economice post-criză și consolidării legăturilor între UE și partenerii estici.

În timpul apropiat urmează a fi prezentate propunerile concrete în contextul elaborării obiectivelor de cooperare post-2020.

Foto: MAEIE.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture