În 2019, peste 49.000 de persoane au părăsit rândurile PDM

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a pierdut anul trecut peste 49 de mii de persoane, conform Asociației Promo-LEX care a prezentat astăzi raportul privind finanțarea partidelor politice în 2019.

Conform sursei, potrivit rapoartelor financiare anuale prezentate la CEC de către 15 formațiuni politice care au raportat membri, rezultă că numărul total al membrilor de partid pentru anul 2019 a fost de 152.640, iar conform informației prezentate la Comisia Electorală Centrală (CEC) de către partidele politice pentru 2018, acesta a fost de 314.106 persoane în condițiile în care în anul 2018 la CEC raportaseră 44 de formațiuni politice.

Promo-LEX a observat că în anul 2019, comparativ cu anul precedent, trei partide politice au avut supliniri de membri de partid: MSPFN – cu 2800 de persoane mai mult, PSRM – cu 2480 de persoane mai mult, PAS – cu 188 de persoane mai mult.

Un număr egal de membri a fost înregistrat la 6 partide politice atât pentru anul 2018, cât și pentru anul 2019: PPPDA, PVE, PN, PPP, PPSM,
PPCD.

Mai puțini membri s-au înregistrat la 7 partide politice în 2019 comparativ cu 2018, printre care cei mai mulți membri a pierdut PDM.

Astfel, PDM a înregistrat cu 49.343 de persoane mai puțin, PPEM – cu 7825 de persoane mai puțin, PL – cu 2124 de persoane mai puțin, PRM – cu 300 de persoane mai puțin, PPRM – cu 118 persoane mai puțin, USB – cu 111 persoane mai puțin.

Sursa: cotidianul.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture