Igor Dodon a golit biroul de la Președinție

Fostul președinte Igor Dodon a golit biroul de la Președinție și și-a luat drept amintire chiar și suportul de stilouri de pe masă, de culoare verde, care semăna cu cel de pe masa președintelui rus, Vladimir Putin.

Într-o poză postată pe Facebook pe 23 decembrie curent, ultima zi de aflare a lui Dodon la Președinție, setul mai era pe masă atunci când acesta își lua rămas-bun de la echipa Aparatului președintelui și consilierii prezidențiali, transmite Știri.md cu referire la Ziarulnational.md.

Pe 24 decembrie, când Maia Sandu intra în birou după învestirea sa în funcția de șef al statului, masa era deja goală, deși Dodon promitea, încă în 2017, s-o lase moștenire viitorilor președinți.

Lipsa suportului cu pasăre în vârf de pe birou, atunci când a intrat Maia Sandu, ne-a fost confirmată și de către Aurelia Jardan de la Serviciul de presă al Președinției.

Acum trei ani, Igor Dodon afirma că obiectul respectiv era un cadou din partea unei organizații rusești.

„În anul 2017, dacă nu greșesc, atunci când a avut loc forumul în Republica Moldova cu o organizație din Rusia, ei au venit la mine și mi l-au dăruit. El rămâne în birou și pentru următorii președinți, este un lucru foarte frumos”, a declarat atunci Igor Dodon.

Sursa Știri.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture