Forfotă mare la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți. Din ziua de luni, 9 octombrie, instituția și-a deschis ușile pentru cea de-a 61-a stagiune. Comedii, drame, dar şi spectacole pentru copii, vor fi prezentate pe scena naţionalului bălţean. Stagiunea teatrală a fost deschisă cu piesa “Furtul veacului”, plină de culoare, cu multă muzică şi dans.
„Astăzi, deschidem stagiunea cu spectacolul „Furtul veacului”. Vreau să vă spun că nu are nimic cu furtul despre care vorbește toată urba și toată țara, ci este vorba despre două familii. Se fură nu altceva decât iubita.”
În noua stagiune, bălțenii sunt așteptați la peste 20 de spectacole.
„Așteptăm spectatorii. Am un vis, să vină să cumpere bilete și să le spunem că s-au vândut. În repertoriu avem mai mult de 20 de spectacole, care mai noi, care mai vechi.”
Majoritatea celor prezenți în sală au fost elevi și studenți. Unii dintre ei au venit pentru prima oară la teatru.
„Prima oară am venit la teatru. Suntem la distanță mare.”
„Nu am mai fost la teatru. Am venit cu liceul, cu toți împreună.”
„Am mai fost. Nu vin prea des, cam o dată în an.”
În timp ce unii au venit la teatru pentru prima oară, alții se pot considera, spectatori fideli, precum Valentin Jitaru.
„Eu, apropo, vreau să mă laud. Valentin Jitaru este spectatorul emerit al „Teartului Național Vasile Alecsandri. De ce spun asta? Din 16 mai, când s-a format teatrul în anul 1957, am văzut toate spectacolele.”
„De fiecare dată, când se deschide stagiunea, venim la teatru. Chiar dacă este mică, noi vorbim mult despre spectacol. Am fost recent la spectacolul „Dragă doamnă profesoară” și de atunci, știe foarte bine cum trebuie toți să se comporte cu profesoarele.”
Cu ocazia deschiderii celei de-a 61-a stagiune, artista emerită, Lidia Noroc-Pânzaru, a primit din partea administrației naționalului bălțean, o invitație permanentă la toate spectacolele. Artista crede că teatrul va reveni în forță.
„Vreau să zic că colegii mei, care au fost în scenă, directorul general Vlad Slavian și directorul artistic Constantin Stavrat, împreună cu colectivul, vor rezolva programul pe care și l-au propus: spectacole bune,roluri pentru fiecare și spectatori în sală.”
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a fost fondat la 16 mai 1957, mai întâi ca trupă moldovenească, pe lângă teatrul rus, care activa în Bălți din anul 1947.
Comentariile sunt închise