Grupele din grădinițe se vor deschide treptat

Grădinițele din Bălți se vor deschide treptat. În prioritatea rămân copii, ai căror părinți sunt medici, polițiști și copii din familii social-vulnerabile. Până la 1 septembrie vor fi puse la punct și măsurile de siguranță a sănătății în cotextul pandemiei. Totuși, ajutorul promis de guvern pentru acest tip de instituții din Bălți nu a ajuns încă. 

Instituțiile de învățământ preșcolar din Bălți se pregătesc să se deschidă. În termen de două săptămâni, administrația grădinițelor, împreună cu reprezentanții Direcției Educație, trebuie să finalizeze conectarea grupelor la sistemul de alimentare cu apă caldă (cel mai des acest lucru se face cu ajutorul cazanelor) și să ofere grupelor echipamente de protecție personală. Viceprimarul Nicolai Grigorișin a menționat că asistența promisă de guvern către instituțiile de învățământ nu a ajuns încă.

Olga Iurcenco, șefa interimară a Direcției Educație a Primăriei Bălți, a menționat că la prima etapă, deschiderea grupelor va fi treptată, iar admiterea copiilor la grădinițe va fi parțială. Acest lucru se datorează riscului ridicat de contractare a coronavirusului. În primul rând, vor fi acceptați copiii între 4 și 6-7 ani care au făcute toate vaccinările corespunzătoare vârstei. Prioritatea rămâne pentru copii, ai căror părinți lucrează ca medici, polițiști și copii din familii social-vulnerabile.

Atunci când un copil va fi înscris la grădiniță, părinții vor fi obligați să semneze un angajament de a respecta politica de participare preșcolară pregătită de Comisia Națională de Sănătate de Publică.

Группы в детских садах будут открывать поэтапно

Группы в детских садах будут открывать поэтапно

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Dienstag, 18. August 2020

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture