Grav accident la Hîncești. O femeie a murit, iar un copil a fost rănit

UPDATE // 13:07 // Contactat telefonic, Alexandru Cuciuc, șeful IP Hîncești, a declarat pentru Deschide.MD că în accident a fost implicat un automobil de marca Ford Fiesta, la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 40 de ani, originară din localitatea Logănești.

„Șoferița a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu, s-a izbit într-un stâlp și s-a răsurnat.  Femeia a murit pe loc până la venirea ambulanței, iar nepoata sa, o fetiță în vârstă de 7 ani, care se afla în automobil, fost transportată la spital cu mai multe traumatisme”, susține Cuciuc.

ȘTIREA INIȚIALĂ

O femeie a murit, iar un copil a fost rănit, după ce mașina cu care se deplasau a fost implicată într-un accident rutier. Tragedia a avut loc astăzi, 19 iunie, în jurul orei 11:50, la intrarea în satul Logănești, din raionul Hîncești.

În accident a fost implicat un automobil de marca Ford, care din motive încă necunosucte, a derapat de pe traseu și s-a răsturnat pe acostament. La fața locului a intervenit poliția, o ambulanță, dar și o echipă de descarcerare.

Sursa: deschide.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture