Gazul se scumpește peste tot în lume: Record în Asia și majorări în SUA

Preţurile pentru livrarea în noiembrie cresc spre 21 dolari / mmBtu, au spus comercianţii, transmite Știri.md.

Costul LNG, utilizate pentru generarea de energie electrică, a crescut de zece ori, de la 2 dolari / mmBtu anul trecut, când pandemia COVID-19 a redus cererea.

Comercianţii din Europa încearcă să refacă stocurile înainte de iarnă, când creşte consumul. Inventarele europene sunt în prezent sub 70%, sub media de 85% pe 5 ani, continentul suferind din cauza importurilor mai mici din Rusia.

„Suntem presaţi de timp să completăm stocurile înainte să se răcească”, spune un trader din Londra. „Şi nu există suficientă marfă pentru a satisface cererea din Asia şi Europa”.

În SUA preţurile futures ale gazelor naturale au urcat la maximul a şapte ani la începutul acestei săptămâni, în timp ce preţurile futures din Europa au atins maaximul tuturor timpurilor.

Traderii din întreaga lume cumpără tot gazul lichefiat pe care îl pot produce Statele Unite

În SUA, preţurile gazelor naturale s-au dublat în acest an şi vor creşte în continuare.

Gazul natural este abundent în Statele Unite şi este ieftin de ani de zile, aşa că majorarea preţurilor din acest an este un fapt remarcabil, caare a majorat preţurile acţiunilor companiilor specializate în producţia de gaze naturale, cum ar fi EQT, Range Resources, Cabot Oil and Gas şi Antero Resources.

Pe piaţa futures, contractul de gaze naturale pentru luna octombrie a crescut peste 5 dolari pe milion de unităţi termice britanice, sau mmBtu, pentru prima dată din februarie 2014.

Presiunea ascendentă asupra preţurilor gazelor este globală şi din SUA este exportator, preţurile din America de Nord sunt acum mai influenţate de preţurile de pe alte pieţe.

Jack Fusco, CEO al Cheniere Energy a declarat la CNBC că, „pe măsură ce economiile au început să îşi revină, iar ţările şi companiile din întreaga lume au decis că gazul natural este combustibilul preferat pentru transportul de energie curată, cererea tocmai a crescut.”

Fusco a spus că preţurile pentru gazul care este 5b dolari în SUA sunt acum 20 de dolari sau mai mult în Europa şi Asia. El a mai spus că firma sa, care exportă gaze naturale lichefiate, a vândut 90% din producţia sa din următorii 20 de ani.

De asemenea, producţia este mai scăzută din cauza uraganului Ida, în condiţiile în care 77,3% din livrările din Golful Mexic fiind încă oprite. Potrivit Energy Information Administration, nivelul stocurilor din SUA este cu 7,4% sub media pe cinci ani şi cu 16,8% sub nivelul de anul trecut.

Foto: Știri.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture