Gazprom a anunțat vineri că gazoductul care leagă Rusia de Germania este „complet finalizat”, un șantier strategic și controversat care a fost mult timâ întârziat de amenințarea sancțiunilor americane și de tensiuni geopolitice, scrie tv8.md.
„În cadrul unei reuniuni operaționale matinale la Gazprom, (directorul general al grupului) Alexei Miller a declarat că în această dimineață, la ora Moscovei 8,45, construcția gazoductului Nord Stream 2 a fost complet finalizată”, a precizat Gazprom, într-un mesaj difuzat pe mesageria Telegram.
Potrivit unor surse citate de Bloomberg, Gazprom intenţionează ca luna viitoare să înceapă să livreze gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 2.
Sursele citate afirmă că Gazprom vrea să înceapă să livreze gaze naturale prin Nord Stream 2 începând cu data de 1 octombrie. Momentul precis în care vor începe livrările de gaze către reţeaua de conducte din Europa depinde însă de o decizie a Autorităţii de reglementare din Germania.
Debutul livrărilor de gaze prin Nord Stream 2 ar putea fi o veste bună pentru pieţele europene care se confruntă cu probleme de aprovizionarea cu gaze înainte de începutul iernii, iar preţurile au ajuns deja la un nivel record. În plus, ar fi o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, care a sprijinit acest proiect în ultimii 10 ani în pofida criticilor veniţi de la unii aliaţi importanţi precum SUA.
Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
În continuare. însă, Nord Stream 2 are nevoie să obţină certificarea tehnică şi să încheie un contract de asigurări, lucruri care ar putea fi dificile având în vedere sancţiunile impuse anul trecut de administraţia de la Washington. În plus, operatorul conductei are nevoie de o aprobare preliminară din partea Autorităţii de reglementare din Germania, care în prezent analizează cererea depusă de Nord Stream 2 pentru a obţine statutul de operator sistem de transport.
Noul gazoduct ar urma să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, cantitatea fiind suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării, a precizat operatorul proiectului.
Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca o armă împotriva Ucrainei.
Foto: tv8.md.
Comentariile sunt închise