Gata cu lecțiile online: Studenții revin cu prezență fizică la ore
Este vorba despre studenții de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova.
Studenții de la mai multe instituții de învățământ superior din țară vor reveni la ore cu prezența fizică, decizia a fost luată în baza hotărârii Comisiei Extraordinare de Sănătate publică a municipiului Chișinău. Este vorba despre studenții de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice din Moldova, transmite Unimedia.info.
În contextul dat, orele de curs, lecțiile practice, de laborator, seminare, din data de 29 noiembrie 2021, revin cu prezența fizică a studenților în sălile de studii, cu respectarea strictă a normelor de protecție personală și a celor din jur.
Totodată, organizarea sesiunii de iarnă de examinare, se va desfăşura în format hibrid, online și cu prezența fizică, la propunerea profesorului, responsabil de curs, și prin coordonarea și acordul conducerii facultății.
Menționăm faptul că din 1 decembrie urmează ca teatrele, sălile de concerte să revină la activitate în regim obișnuit, cu păstrarea normelor de siguranță și cu prezentarea Certificatului COVID.
Deciziile vin în contextul în care Chișinăul a trecut din cod roșu în portocaliu de alertă de COVID-19, după ce numărul infectărilor a scăzut.