Foștii președinți își păstrează facilitățile: „Câteva decenii, Dodon va primi bani, mașină, tratament balnear, alte plăceri”

Un proiect de lege care propune anularea facilităților pentru foștii președinți ai Republicii Moldova nu a ajuns pe agenda Parlamentului, scrie jurnal.md

Autorii inițiativei, deputații fracțiunii PAS, au propus includerea pe agenda legislativului anularea facilităților pentru foștii președinți pentru optimizarea cheltuielilor bugetare, mai ales contextul pandemiei.

„Tebuie să revenim la acest subiect și să din solidaritate cu sistemul medical în contextul pandemiei”, a comentat liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu.

Propunerea însă a întrunit doar 39 de voturi, număr insuficient pentru ca proiectul să ajungă pe agenda deputaților.

„Igor Dodon trebuie să spună încă un mulțumesc fracțiunii Partidului Șor care nu a susținut acum în plenul parlamentului inițiativa de excludere a facilităților foștilor președinți de țară. Dodon e tinerel – doar 45 de ani. Contribuabilul îl va mai susține financiar câteva decenii bune, îi va achita mașină, asistent, tratament balnear și alte mici plăceri. Grație fracțiunii Șor (și socialiștilor) inițiativa de a mai rări din aceste mici plăceri nu a fost susținută de parlament”, a comentat deputatul Dumitru Alaiba.

Precizăm că, la expirarea mandatului, Igor Dodon și consilierii săi vor beneficia și de indemnizații în sumă de jumătate de milion de lei.

Sursa: jurnal.md

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture