Fiecare al zecelea copil din Moldova este al nimănui. Minorii rămaşi fără ocrotire părintească ajung să descopere răutatea acestei lumi mult prea devreme, atunci când familia îi consideră o povară prea apăsătoare. Anual, peste 2000 de minori rămân în voia sorţii, după ce părinţii lor sunt decăzuţi din drepturi. Ei însă sunt tineri cu visuri măreţe şi aspiraţii de viitor, iar cea mai mare dorinţă este să facă carte. Universităţile însă nu le oferă mari alternative, iar indemnizaţiile ce le primesc din partea statului sunt prea mici pentru necesităţile lor, relatează Moldova 1, citat de allmoldova.com.
Părinţii Vladei au renunţat la ea atunci când încă nu distingea culorile, şi nici nu putea măcar să facă un pas, nu tocmai să înţeleagă cât de singură a rămas pe această lume. „Nici nu îmi pot închipui cum să trăiesc într-o familie cu mamă şi tată, nu pot să-mi închipui”, spune Vlada.
Nu întotdeauna rudele sunt cele care sar în ajutorul copiilor uitaţi de proprii părinţi. De multe ori, ei sunt adăpostiţi de oameni străini, cu suflet mare, oameni care au decis să-şi împartă casa şi să îşi construiască o nouă viaţă alături de ei.
Pavel avea doar 12 ani atunci când a adus soarele cu sine într-o familie din capitală. În schimb, tânărul a primit căldura şi dragostea maternă. Mama spune că de la Pavel a învăţat ce înseamnă să iubeşti şi să dăruieşti, fără ca să aştepţi ceva în schimb.
Pe toţi aceşti tineri îi leagă un mare vis, de a face carte. Universitatea, spun ei, este pasul decisiv în viaţa lor, alegerea care le va schimba viaţa, iar ei, mai mult ca oricând, sunt pregătiţi să facă acest pas. Oricât de încrezători şi pregătiţi ar fi, recunosc că au nevoie de o mână de ajutor, din partea statului.
Tinerii fără ocrotire părintească, care vor să-şi continue studiile, pot beneficia de alocaţii sociale oferite de stat, doar în baza unei cereri depuse la instituţia în care-şi fac studiile.
În acelaşi timp, autorităţile îşi propun să-i responsabilizeze pe părinţii care-şi lasă copiii în voia sorţii. Anul trecut, Guvernul a aprobat un proiect de lege ce prevede pedepse pentru neîndeplinirea obligațiilor de creștere și educație a copilului. Părinții care vor cădea sub incidența acestei legi riscă amenzi de până la 25 de mii de lei. Proiectul va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Parlament.
Comentariile sunt închise