Fără test la COVID și carantină. Regulile aplicate în prezent, la intrarea în țară, aceleași ca până la pandemie

Până la luarea unei noi decizii de către Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică, în contextul prevenirii îmbolnăvirilor de COVID – 19, la trecerea frontierei de stat se aplică aceleași reguli ca până la pandemie, scrie tv8.md.

Anunțul a fost făcut de Poliția de Frontieră, care precizează că în prezent, cetățenii Republicii Moldova pot intra și ieși din țară în baza pașaportului eliberat de instituțiile competente.

La fel și cetățenii străini pot intra în țară liber, fără a avea nevoie de un certificat la COVID și fără a fi obligați să petreacă 14 zile în carantină. Aceștia trebuie să posede un document de călătorie valabil, recunoscut sau acceptat de Republica Moldova, o viză, permis de şedere valabil ori buletin de identitate pentru refugiaţi sau pentru beneficiarii de protecţie umanitară.

Amintim că miercuri, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională starea de urgență instituită la sfârșitul lunii martie de către autorități. După anularea stării de urgență instituită la 31 martie curent și expirarea stării de urgență în sănătate publică la 15 aprilie, în R. Moldova nu există nicio hotărâre guvernamentală care să prevadă restricții împotriva răspândirii coronavirusului. Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că astăzi, 29 aprilie sau cel târziu vineri, 30 aprilie, urmează să aibă loc o ședință a Comisiei Naționale pentru Sănătate Publică, la care să fie stabilite restricții noi.

Foto: tv8.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture