Experţi: Lipsa administraţiei centrale măreşte riscurile economice pentru 2016

Economia Republicii Moldova s-a ciocnit, în 2015, de mai multe provocări, ceea ce a avut şi repercusiuni negative asupra finanţelor publice, iar faptul că nu există o administraţie centrală formată, măreşte exponenţial riscurile pentru 2016. Potrivit experţilor în domeniu, situaţia s-ar putea agrava treptat, iar şansele ca lucrurile în acest domeniu să evolueze pozitiv sunt minime, relatează Mesager.

Faptul că Republica Moldova a intrat fără buget în noul an face ca riscurile să crească, spun experții. În opinia lor, anul 2016 va fi marcat de criză în toate domeniile economiei. Cele mai vulnerabile sunt sistemul bancar, piaţa monetară, finanțele publice şi transferurile de peste hotare.

Descreșterea economică a contabilizat deprecierea exporturilor, volumul de remitențe și se pare că și finanțele publice s-au alăturat la criză prin faptul că majoritatea obligațiunilor statului, din ultima perioadă, nu au fost onorate. Acest fapt denotă că este o gaură semnificativă în bugetul de stat”, susține expertul economic, Roman Chircă.

Potrivit experţilor, economia moldovenească este dependentă nu doar de voinţa puterii centrale, dar şi de contextul regional. Iar pentru a aplana situaţia, este necesar să fie constituit un Guvern, cât mai curând posibil, care să restabilească relaţiile cu partenerii de dezvoltare.

Potrivit unui raport realizat de „Expert-Grup”, principalele riscuri țin de elaborarea și executarea bugetului public naţional pentru 2016, de condiţiile impuse de FMI şi modul în care vor fi transformate garanțiile emise de BNM în datorie publică.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture