Evacuarea civililor din Afganistan a fost reluată. Biden a explicat cine se face vinovat de situația creată

Zborurile pentru evacuarea civililor au fost reluate în aeroportul din Kabul. În ajun, acestea au fost suspendate, din cauza numărului mare de persoane care a luat cu asalt pista, informează Reuters pe 17 august. Circa 640 de afgani au fost evacuați, duminică, din Kabul, cu un avion militar cargo american. Aceștia au fost transportați în Qatar, potrivit BBC. Între timp, președintele SUA Joe Biden a anunțat că Washingtonul va aloca suma de 500 mln de dolari pentru ajutorul refugiaților din această țară și a explicat „cine se face vinovat” de situația creată în Afganistan, scrie Newsmaker.md.

Zborurile militare pentru evacuarea diplomaților și civililor din Afganistan au fost reluate în dimineața de marți, după ce pistele de zbor au fost eliberate de cele câteva mii de persoane disperate să părăsească țara după ce aceasta a fost cucerită de talibani, informează Reuters cu trimitere la sursele agenției din cadrul structurilor de securitate din cadrul aeroportului din Kabul.

Anterior, agenția a scris că SUA intenționează să evacueze din Kabul câte 5 000 de persoane pe zi. Duminică, un avion militar cargo de model C-17 a decolat în Qatar cu 640 de afgani la bord. Informația a fost publicată de portalul DefenceOne, luni seara. Jurnaliștii au publicat o fotografie din salonul aparatului de zbor. 640 de persoane este un număr mai mare decât cel considerat sigur pentru zbor, însă echipajul a luat decizia să decoleze, mai menționează jurnaliștii americani.

Între timp, Marea Britanie a anunțat că, în timpul apropiat, va trimite la Kabul 200 de militari, pentru a ajuta la evacuarea persoanelor dornice să părăsească Afganistanul. Astfel, în total, 900 de soldați britanici vor participa la paza aeroportului din oraș.

Președintele SUA Joe Biden a susținut o adresare televizată cu privire la situația din Afganistan. La capitolul „cine este vinovat de situația creată?” acesta a menționat că Washingtonul a oferit un sprijin militar și financiar „enorm”, însă guvernul de la Kabul și președintele Ashraf Ghani nu ar fi reușit să gestioneze corespunzător resursele. De asemenea, Biden a dat de înțeles că o parte din vină o au chiar afganii, care au refuzat să lupte cu talibanii, dar și ex-președintele american Donald Trump, ai cărei reprezentanți au ajuns la un acord cu talibanii cu privire la retragerea parțială a trupelor americane.

La întrebarea de ce SUA nu a acționat suficient de rapid pentru evacuarea afganilor care riscă să plătească cu viața pentru că au colaborat cu americanii, Biden a numit două motive: „Afganii nu voiau să plece mai devreme”, a început acesta.

Potrivit lui Biden, al doilea motiv este faptul că funcționarii afgani nu voiau să provoace o criză de proporții, dacă ar fi permis demararea unei evacuări de amploare.

De asemenea, Biden a amintit de acordul ex-președintelui SUA Donald Trump cu talibanii, potrivit căruia, numărul militarilor americani din Afganistan a fost redus de la 15,5 mii la 2500.

„Pe plan militar, talibanii sunt la nivelul cel mai puternic din 2001”, a spus Biden.

Totodată, Casa Albă a anunțat că va aloca 500 mln de dolari pentru ajutorul refugiaților afgani.

***

Amintim că, în prezent, în Afganistan se află și șase moldoveni, membri ai unui echipaj de zbor. Potrivit Autorității Aeronautice Civile, aceștia sunt cazați într-un camping împreună cu reprezentanții Programului Mondial Alimentar al ONU, de către care au fost contractați. La moment, echipajul nu are acces la elicopter.

„În contextul stabilirii acțiunilor ulterioare, compania aeriană este în strânsă coordonare atât cu membrii echipajului, cărora le este asigurată hrana, cazarea și securitatea cât și cu reprezentanții ONU (World Food Programme WFP cu sediul la Roma). În vederea actualizării informației și a deciziilor întreprinse împreună cu reprezentanții ONU, compania aeriană va informa constant Autoritatea Aeronautică Civilă și organele abilitate a Republicii Moldova”, se arată într-o declarație de presă.

Джо БайденFoto: Newsmaker.md.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture