Europarlamentarul român Siegfried Mureșan vine astăzi la Chișinău
Acesta va conduce o delegație a Parlamentului European la Chișinău pentru cea de-a zecea reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova.
O vizită de lucru va fi întreprinsă azi la Chișinău de europarlamentarul român Siegfried Mureșan. Anunțul privind vizita acestuia a fost făcut pe pagina de Facebook a europarlamentarului,
„Săptămâna aceasta o voi dedica relației cu Republica Moldova. Astăzi îl primesc în Parlamentul European pe președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
De mâine până joi voi conduce o delegație a Parlamentului European la Chișinău pentru cea de-a zecea reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova. Ne vom întâlni cu reprezentanți ai autorităților de la Chișinău și cu colegii din Parlamentul Republicii Moldova”, a scris Mureșan pe Facebook.