Elevii și studenții din Republica Moldova care învață în România vor circula gratuit cu trenul în perioada 10-12 iulie
În perioada 10-12 iulie, elevii și studenți din Republica Moldova care învață în România vor circula gratuit cu trenul. O decizie în acest sens a fost luată de autoritățile române, în urma unui demers expediat de Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), transmite Newsmaker.md.
„Am motivat necesitatea gratuității la serviciile de transport feroviar în perioada 10-12 iulie prin faptul că această măsură va spori mobilitatea elevilor și studenților basarabeni și îi vor motiva să iasă la vot pentru a decide viitorul Republicii Moldova cel puțin pentru următorii 4 ani. Mulțumim reprezentanților Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru răspunsul pozitiv în susținerea demersului nostru”, se arată într-un mesaj al FTRP.
Menționăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie vor fi constituite 150 secții de votare în afara țării. Decizia a fost luată de membrii Comisiei Electorale Centrale pe 23 iunie, în urma unei ședințe extraordinare, care a durat doar câteva minute.
Foto: Newsmaker.md.
Comentariile sunt închise