Oamenii legii au oferit detalii privind traficul de copii organizat de directorul unui gimnaziu din Capitală. Un om de afaceri a selectat un băiat de 14 ani, care se afla în tutela statului şi îşi făcea studiile la internatul nr.3 din Capitală. Directorul gimnaziului internat a facilitat acţiunea bărbatului respectiv şi a aranjat întânirea acestora. Ulterior, bărbatul de afaceri care la fel este moldovean, a ademenit copilul cu ieşiri în localuri de agrement şi diverse cadouri, scrie Point.
În vara anului 2016, omul de afaceri a închiriat un apartament în Capitală şi la abuzat sexual.
Pe 18 septembrie, polițiștii au efectuat percheziții acasă la abuzator, la gimnaziu și la domiciliul directorului. Atât directorul, cât şi abuzatorul au fost reținuți și arestați pe 30 de zile şi riscă închisoare de la 15 la 20 de ani.
Abuzatorul are 40 de ani, directorul, 45 de ani şi lucreaza în sistemul educaţiei mai mult de 20 de ani.
Sunt audiaţi şi alţi angajaţi ai instituţiei pentru a cerceta dacă mai sunt persoane implicate în acest caz.Oamenii legii menționează că acum băiatul se află într-o stare stabilă, după numeroase sesiuni psihologice.
Procurorii au menţionat că în perioada anilor 2009-2011, unii elevi ai aceluiași gimnaziu au fost torturați și maltratați. Aceste rele tratamente erau aşa-numite pedepse pentru nereușitele academice ale copiilor.
Comentariile sunt închise