Eduard Taucci, antrenor emerit de handbal din Bălți, condus pe ultimul drum

Eduard Taucci, sportiv, antrenor emerit de handbal din Bălți, a fost condus pe ultimul drum. Antrenorul s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani. Sub conducerea lui Eduard Taucci sportivii din localitate s-au învrednicit de locuri de frunte în cadrul campionatelor și turneelor republicane. „Un antrenor cu experiență, o persoană respectabilă și muncitoare, care iubește sportul și orașul natal”, astfel îl descriu colegii și prietenii.

În perioada 2001-2020, Eduard Taucci s-a aflat în fruntea Școlii Sportive nr.1 din Bălți. A îndrăgit handbalul încă din copilărie, a jucat mulți ani pentru echipele bălțene, iar după anii 90 și-a început cariera de antrenor. Eduard Taucci a primit titlul onorific de antrenor emerit al Republicii Moldova.

Anul trecut discipolii săi au arătat cel mai bun rezultat din istoria handbalului bălțean: în același timp, trei echipe au devenit campion al țării. Colegii au menționat că Eduard Taucci a fost devotat muncii sale, a contribuit la dezvoltarea handbalului și a crescut mulți sportivi buni.

Postul nostru de televiziune (BTV) își exprimă sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și departamentului de handbal din Bălți.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture