După Combinatul de la Bălți, un alt producător de panificație din nordul țării a scumpit pâinea. Este vorba despre o fabrică locală de la Soroca, transmite tv8.md.
Producătorul a anunțat prețuri mai mari cu cel puțin 25 de bani și cel mult 50 de bani pentru o unitate, potrivit TVN.
Proprietarii fabricii motivează scumpirea prin creșterea prețului la grâu, la carburanți dar și la produsele de ambalare.
Amintim că acum câteva zile, cel mai mare Combinat de panificație din Bălţi a majorat prețul la două tipuri de pâine. Creșterea este de 25 de bani sau cu 5,5%.
Potrivit reprezentanților de la combinat, scumpirea este valabilă pentru pâinea de pe rafturile magazinelor, iar la Combinatul de panificație produsele s-au scumpit doar cu 10 bani.
Foto: tv8.md.
Comentariile sunt închise