Unul dintre cei cinci brokeri vamali care au fost reţinuţi acum două zile de ofiţerii CNA, procurorii anticorupţie şi angajaţii Direcţiei integritate şi supraveghere a Serviciului Vamal, într-un dosar de corupere activă, a fost plasat în arest, în Penitenciarul nr.13, iar alți trei în arest la domiciliu. Unul dintre ai a fost eliberat, deoarece cooperează cu organul de urmărire penală. Decizia a fost luată astăzi de către instanță, anunță Centrul Național Anticorupție, relatează jurnal.md
Cei cinci brokeri vamali sunt bănuiţi că, pe parcursul mai multor luni, au săvârşit acţiuni de corupere a vameşilor din cadrul Postului vamal Intern Petricani, prin transmiterea diferitor sume de bani pentru urgentarea procedurii de validare a declaraţiilor vamale.
Potrivit materialelor cauzei, brokerii au fost documentaţi în incinta postului vamal în momentele în care transmiteau lucrătorilor vamali documentele însoţitoare ale mărfurilor cu mijloace financiare ataşate.
Brokerii sunt cercetaţi pentru corupere activă şi riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Acţiunile de urmărire penală în acest caz sunt în derulare şi vizează o schema complexă care include angajaţi vamali, brokeri şi agenţi economici.
Sursa: jurnal.md
Comentariile sunt închise