Dosarul celor 5 judecătoare, care au fost achitat în prima instanță, va fi contestat la Curtea de Apel. O declarație în acest sens a fost făcută de procurorul responsabil de caz, pentru postul nostru de televiziune. Magistratele au fost reținute acum doi ani, pentru corupere pasivă. Acestea au fost achitate, pentru că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Singurul care a primit o sentință de condamnare condiționată, pe un termen de 3 ani, este un asistent judecătoresc.
Cele cinci magistrate Galina Moscalciuc, Svetlana Tizu, Liubovi Brînză, Ludmila Ouș și Victoria Hadîrcă, anchetate pentru fapte de corupție, au fost achitate de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. De asemenea, judecătoarele au primit sentințe de achitare și pe capătul de acuzare privind pronunțarea unei decizii ilegale, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Am reușit să vorbim la telefon cu Liubovi Brînza, una dintre judecătoarele implicate în acest dosar, însă aceasta a fost scurtă în declarații, transmite tv8.md.
Magistrata Liubovi Brînza a fost achitată, într-un dosar în care era învinuită de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, din motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Și Judecătoarea Victoria Hadîrca a fost achitată, după ce a fost învinuită de de trafic de influență, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii. Singurul care a primit o sentință de condamnare în dosarul magistratelor este Vitalii Furtuna, asistentul judecătoarei Liubovi Brînza. El a fost recunoscut vinovat de trafic de influență și i-a fost stabilită o pedeapsă cu închisoare pe un termen de trei ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Pedeapsa i-a fost suspendată, însă, condiționat pe o perioadă de probațiune de trei ani. Procurorul Anticurupție susține că decizia va fi contestată în termeni legali.
În dosar au figurat numele a cinci magistrate, un procuror, un avocat, un asistent judiciar și două persoane fizice. Cei 10 au fost reținuți de procurori, în octombrie 2018, fiind bănuiți într-un dosar de corupție. Galina Moscalciuc a fost președinta completului de judecată, care a examinat dosarul ex-premierului Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare.
Totodată, în decembrie 2013, magistrata l-a achitat pe polițistul Ion Perju, acuzat că i-ar fi aplicat lovitura fatală tânărului Valeriu Boboc, decedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Aceeaşi magistrată a obligat Agenţia Proprietăţii Publice să-i vândă lui Vlad Plahotniuc terenul de la Moldexpo, pe care este amplasat sediul televiziunilor sale. Liubovi Brînză, cea de-a doua judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău este soția decanului Facultății de Drept de la USM, Sergiu Brînza, și el reținut într-un dosar penal, pornit pe faptul săvârșirii infracțiunilor de corupere pasivă și activă. La 18 decembrie 2017, după 24 de ședințe de judecată, un complet de judecători, condus de Liubovi Brînza, a menținut pedeapsa cu 18 ani de închisoare pe numele controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon.
A treia judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău Ludmila Ouș, a făcut parte din completul de judecători care, în noiembrie 2016, au hotărât să mențină condamnarea fostului premier, Vlad Filat. Magistratele Victoria Hadîrcă și Svetlana Tizu de la Judecătoria Chișinău, reținute și ele în dosarele penale anunțate de procurori, au fost numite în funcția de judecătoare, în 2014 și, respectiv, 2015. La câteva luni după numirea sa în funcție, Svetlana Tizu a ajuns în atenția presei internaționale, fiind calificată drept cea mai sexi magistrată din lume, după ce a publicat pe o rețea de socializare mai multe fotografii în ținute provocatoare.
Comentariile sunt închise