Satul Dolna a fost fondat în secolul al XV-lea şi este situat în Codrii Moldovei, pe pantele dealului împădurite.
A devenit cunoscut în întreaga lume datorită poetului de geniu rus A. S. Puşkin care a vizitat aceste locuri în perioada exilului său la sud, în gubernia Basarabia (pe timpuri).
Puşkin a făcut cunoştinţă cu moşierul local Zamfirache Ralli, care l-a invitat în ospeţie la moşia sa de la Dolna, construită la începutul secolului al XIX-lea. Poetul s-a aflat la moşie trei săptămîni în luna iulie a anului 1821.
La mijlocul secolului al XX-lea moşia a fost transformată în Casa-muzeu „Moşia Ralli”, unde cu ajutorul Casei-muzeu „A. S. Puşkin” a fost deschisă o expoziţie permanentă, care păstrează atmosfera moşiei din acele timpuri cu exponate, care sînt legate de viaţa poetului în perioada din perioada exilului său. Toate exponatele sînt autentice, datînd din secolele XVIII-XIX.
Moşia este restaurată şi restabilită la începutul anilor 2000 şi se menţine în prezent într-o ordine impecabilă, inclusiv şi ograda moşiei. Este filiala Casei-muzeu Puşkin de la Chișinău.
Începînd cu anii 80 ai secolului al XX-lea tradiţional la Dolna este sărbătorită ziua poeziei lui Puşkin, iar în anul 2010, a avut loc cea de-a 30 ediţie. Sărbătoarea atrage anual mulţi amatori ai poeziei sale, aici vin oaspeţi de la Chișinău şi din alte raioane ale Moldovei, dar şi oaspeţi de peste hotarele ţării. Conform tradiţiei sărbătoarea are loc tradiţional în prima duminică a lunii iunie. Trebuie de menţionat, că a crescut şi numărul vizitelor turiştilor din diferite ţări ale lumii, inclusiv din ţările Africii, Europei, Americii, transmite moldovenii.md. Împrejurimile satului Dolna sînt foarte pitoreşti şi tipice pentru multe localităţi din zona Codrilor. În sat se află biserica Sf. Maria, construită în anii 30 ai secolului al XIX-lea de către moşierul Ralli.
Comentariile sunt închise