Cazul a avut loc astăzi, 13 mai, în jurul orei 11:10.
Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IP Șoldănești, Elena Băetrău, ne-a spus că bărbații în vârstă de 39 și respectiv 40 de ani au au suferit o intoxicație acută cu erbicide.
„Polițiștii la fața locului au stabilit că ambii bărbați au consumat băuturi alcoolice la un magazin alimentar din localitate, în cantitate de 50 grame de coniac, ulterior vânzătoarea le-a turnat dintr-o sticlă de 0,5 litri ”Fanta” intuind că este conținutul indicat pe ambalaj, dar s-a adeverit că în sticlă era soluție de ”erbicid total”. Sticla fusese depozitată după tejghea de soțul vânzătoarei, fără ca aceasta să știe”, a precizat Elena Băetrău.
La moment, bărbații sunt internați la Spitalul Raional Șoldănești. Aceștia sunt în stare conștientă.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Comentariile sunt închise