Doar jumătate din impozitele achitate de bălțeni vor fi returnate la Bălți

Parlamentul a refuzat să restituie municipiului Bălți încă 15% din impozitele plătite de localnici. Vorbim, de exemplu, despre impozitul pe veniturile persoanelor fizice: deputatul din partea Platformei DA, Arina Spătaru, a solicitat ca valoarea cotei impozitelor  restituite, să crească de la 45% la 60%.

Însă, deputații din partea PDM și PSRM, aflate la conducerea țării, nu au susținut inițiativa colegului. „Pentru” au votat doar parlamentarii din aceste două partide originari din Bălți (Vladimir Vitiuc și Alexandru Nesterovschi), dar acest lucru nu a influențat rezultatul negativ general. Cota de returnare a fost majorată doar cu 5%.

Curent, la ședința Consiliului Municipal, primarul de Bălți Renato Usatîi a comunicat, că comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a refuzat să restituie Bălțiului 50 la sută dintr-un un alt impozit plătit în municipalitate – pe veniturile persoanelor juridice.

La sfârșitul anului, Guvernul deasemenea a dat un aviz negativ în privința tuturor modificărilor la cele două proiecte de lege privind statutul municipiului Bălți, care priveau  creșterea cotei de returnare a contribuțiilor  plătite în municipalitate.

Municipiul Bălți este al doilea oraș ca mărime din Moldova și unul dintre principalii  donatori ai economiei țării. Majoritatea celorlalte localități  sunt subvenționate.

Doar jumătate din impozitele achitate de bălțeni vor fi returnate la Bălți

Doar jumătate din impozitele achitate de bălțeni vor fi returnate la BălțiParlamentul a respins propunerea de majorare a acestei cote cu 15%

Gepostet von Телекомпания BTV – Balti, Бельцы am Sonntag, 22. Dezember 2019

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture