Doar 1-2% din agricultori au primit în acest an subvenţii de la stat

Până pe 13 noiembrie 2020, doar circa 1.780 de producători agricoli au primit subvenţii din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru acest an, arată date ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

În condiţiile în care la începutul anului în Republica Moldova erau 133.589 gospodării țărănești. la care se adaugă câteva zeci de mii de SRL ce au activitate agricolă, dar şi sute de societăţi pe acţiuni, cooperative şi chiar şi două colhozuri, apoi se poate de afirmat ceva mai mult de un procent din agricultori au primit subvenţii agricole, transmite Mold-street.com.

Numărul acestora este de aproape 2 ori mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor AIPA în acest an, producătorii agricoli din țara noastră au depus 7.423 de cereri de subvenţii în valoare de circa 1,21 miliarde lei. Din acestea au fost satisfăcute doar 24%, adică 1.783 de cereri în valoare de 312,17 milioane lei.

Cei mai mulți aplicanți au solicitat subvenții pentru dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare, înființarea plantațiilor multianuale, procurarea tehnicii și utilajului agricol, dezvoltarea sectorului zootehnic și procurarea animalelor de prăsilă.

Cele mai multe cereri de subvenționare au fost depuse de agricultorii din raioanele Hânceşti, Briceni, Edineţ, Cahul și Ştefan Vodă. Totodată, cea mai mare sumă solicitată a fost înregistrată în raioanele Briceni și Hâncești, însumând câte 65,9 milioane lei şi respectiv 64,1 milioane lei per raion.

Potrivit AIPA, niciun leu nu a ajuns la Măsura 5. Stimularea investiţiilor pentru procurarea sistemelor de irigare, sisteme antiîngheţ şi instalaţii antigrindină. Asta în condiţiile în care în acest an agricultorii au înregistrat pierderi uriaşe din cauza secetei şi au cerut de la Guvern ajutor şi subvenţii mai mari în acest scop.

Zero subvenţii au primit şi cei care au depus solicitări la Submăsura 2.5. Susţinerea promovării şi dezvoltării agriculturii ecologice.

Menționăm că valoarea subvențiilor anuale acordate agricultorilor se ridică la circa un miliard de lei.

În condiţiile în care au fost achitate şi restanțele de circa 600 milioane lei în baza a 4.416 cereri de solicitare a sprijinului financiar, depuse de producătorii agricoli în anul 2019, apoi au rămas doar circa 400 milioane lei pentru cererile din acest an.

Totuşi autorităţile susţin că în acest an acestea vor fi mai mari cu circa 300 milioane lei, ca urmare a alocării unor sume suplimentare pentru a ajuta agricultorii afectați de secetă.

Deocamdată. nu este clar care va fi volumul alocațiilor pentru subvenționarea agriculturii în 2021, în condiţiile în care Guvernul Chicu nu a prezentat încă proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor.

Sursa: mold-street.com

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture