Directorul filialei Î.S. „Poșta Moldovei” a vorbit despre impunerea angajaților de a face campanie pentru candidatul care a pierdut în turul doi
Acuzații grave la adresa directorului general interimar al întreprinderii de Stat ,,Poșta Moldovei”, Vitalie Zaharia. În cadrul unui briefing de presă, Directorul centrului de poștă Bălți, Vasile Guțu a povestit cum Vitalie Zaharia a obligat aproape toate centrele Poștei Moldovei să facă agitație electorală în cadrul campaniei prezidențiale, pentru un candidat anume. Mai mult ca atât acesta Guțu susține că din 10 decembrie 2019, când a fost desemnat în funcție Vitalie Zaharia, mai mulți directori de filiale au fost hărțuiți politic și au fost nevoiți să-și dea demisia, iar întreprinderea de Stat ,,Poșta Moldovei” a devenit filiala unui partid politic.
Potrivit directorului centrului de poștă Bălți, Vasile Guțu în perioada în care se desfășura cel de-al doilea tur de scrutin, poștașii primeau indicații de la Vitalie Zaharia să folosească mesaje manipulatoare și să persiste neapărat cifra 2 în dialogurile cu beneficiarii. Straniu sau nu, numărul 2 în buletinul de vot era candidatul independent, Igor Dodon.
În plină pandemie, poștașii au dus pensiile la domiciliu la circa 80 % din populație, pe când conform contractului cu Casa Națională aceștia erau obligați să distribuie plățile la doar 30% din populație, menționează Vasile Guțu.
De asemenea Guțu spune că întreprinderea de stat ,,Poșta Moldovei” riscă să falimenteze, iar cei peste 6000 de angajați să rămână pe drumuri, asta din cauza administrării politice a directorul general interimar al Poștei Moldovei. Acesta susține că întreprinderea de stat a înregistrat în 2020 pierderi de peste 35 de milioane de lei, deși în 2019 a încasat profituri de puțin peste 35 milioane de lei.
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții Partidului Socialiștilor, însă nu ne-a răspuns nimeni la telefon. Și de la reprezentanții ÎS „Poșta Moldovei”, am încercat să obținem o reacție privind acuzațiile la adresa directorului interimar, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon. Vitalie Zaharia, a fost desemnat în funcția de director din data de 10 decembrie, prin ordinul Agenției Proprietății Publice, fondatorul întreprinderii. Anterior Centrul de Investigații Jurnalistice a scris că firma „Toplider SRL”, controlată de Vitalie Zaharia, a câștigat, din 2012 și până în 2018, 90 de contracte cu statul, în mărime de circa 42,5 de milioane de lei.
Comentariile sunt închise