Temerile tatălui bebeluşului din Bălăşeşti, Sângerei, ucis în chinuri groaznice, s-au adeverit. Bunica şi mama acestuia, care i-ar fi făcut un ritual de exorcizare, sunt bolnave mintal.
Concuziile preliminare au fost făcute de medicul psihiatru din raion, care le-a consultat pe cele două, înainte ca ele să fie trimise la Spitalul de psihiatrie din Bălţi, pentru investigaţii mai ample. Informaţia a fost oferită de procurorul responsabil de acest caz, Marian Ramașcan.
În prezent, oamenii legii sunt în aşteptarea expertizelor medico-legale, care ar urma să arate cauza exactă a morţii micuţului. Versiunea poliţiei este că micuţului i s-a făcut masaj la cap, soldat cu traume incompatibile cu viaţa.
Tatăl acestuia a declarat anterior, pentru postul nostru de televiziune, că de fapt, soacra sa şi soţia au ucis copilul într-un ritual de exorcizare.
Comentariile sunt închise