Viceministrul dezvoltării regionale și construcțiilor din Republica Moldova, Ion Stratulat, a avut o vizită de lucru la primăria din Bălți. Acesta a efectuat audiența cetățenilor, unde bălțenii au putut să enunțe problemele întâmpinate la capitolul construcții.
S-a dovedit, că majoritatea bălțenilor se confruntă cu un șir de erori comise la privatizarea locuințelor, stabilirea hotarelor sau darea în exploatare a unor construcții. Viceministrul a declarat că toate întrebările și solicitările locuitorilor au fost înregistrate și vor fi discutate în cadrul unei comisii speciale, unde vor participa organele competente dar și bălțenii vizați.
Oamenii spun că au fost nevoiți să se adreseze viceministrului din cauza incompetenței unor organe locale, care nu le pot rezolva problemele sau măcar să le ofere un răspuns clar și motivat.
Reprezentanții Ministerului dezvoltării regionale și construcțiilor din Republica Moldova, efectuează audiența cetățenilor la Bălți trimestrial.
Comentariile sunt închise