Deputații s-au întrunit în ședință plenară

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește joi, 4 februarie 2021, în prima ședință din sesiunea de primăvară-vară a anului curent. Biroul permanent al Legislativului a aprobat convocarea Parlamentului în ședințe plenare și ordinea de zi a acestora pentru perioada 4-12 februarie 2021.

Deputații urmează să examineze proiectele de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la cultura fizică și sport, cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere, transmite tv8.md.

De asemenea, plenul Parlamentului va dezbate modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, a Legii cadastrului bunurilor imobile, a Legii cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri, a Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului etc.

Ordinea de zi a următoarelor ședințe plenare include și examinarea hotărârilor cu privire la numirea în funcție a unor membri ai Comisiei de certificare, de completare a Hotărârii Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, precum și cea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture