Deputații PDM îi contrazic pe Dodon și Chicu? Pensiile și salariile vor fi achitate, dar alte cheltuieli programate sunt în pericol
Democrații dau asigurări că salariile, pensiile și alte prestații sociale vor fi achitate fără întârziere. Declarația a fost făcută într-un comunicat, urmare a discuțiilor purtate cu socialiștii. Asta deși atât președintele Igor Dodon, cât și premierul Ion Chicu spuneau că aceste plăți sunt în pericol, urmare a contestării la Curtea Constituțională a rectificărilor bugetare aprobate de Parlament.
„Achitarea salariilor, pensiilor şi altor plăţi sociale este prioritară şi se va face fără întârziere. Riscul blocării de către unii politicieni a legilor bugetar-fiscale în baza cărora Guvernul finanţează aceste cheltuieli se menţine, dar datorită promulgării şi publicării rapide a acestor acte legislative, acestea au intrat în vigoare sâmbătă, 25 aprilie. Astfel, s-a reuşit accesarea celor peste 4 miliarde de lei oferiţi de FMI”, a spus PDM.
„Rămân, însă, sub pericol de nefinanţare cheltuielile care, conform rectificării bugetare, urmează a fi finanţate din mijloacele creditului de stat din partea Federaţiei Ruse. Astfel, dacă cei peste 4 miliarde de lei nu vor mai ajunge în buget, vom fi nevoiţi să renunţăm la reparaţia drumurilor (1,4 mlrd lei), la subvenţionarea dobânzilor pentru creditele acordate agenţilor economici (90 mln lei), la programul de rambursare a TVA pentru agenţii economici (1 mlrd lei), la alocarea mijloacelor suplimentare pentru sistemul medical (circa 600 mln lei), la implementarea măsurilor menite să atenueze consecinţele secetei, precum şi la alte cheltuieli esenţiale pentru funcţionarea statului în condiţiile unei crize pandemice, economice, dar şi de situaţie excepţională în agricultură”, se mai menționează în comunicat.
Proiectul de rectificare a bugetului de stat a fost adoptat, pe 23 aprilie, de Parlament. Mai mulți deputați din opoziție au acuzat încălcări de procedură și faptul că amendamentele propuse pentru a doua lectură nu au avut avizul Guvernului. Totodată, opoziția susține că în rectificarea bugetară nu au fost stabilite corect prioritățile ce reies din cotextul crizei actuale și că nu se prevăd majorări de salarii pentru cadrele medicale, dar, în schimb, rămân investiții în infrastructura drumurilor sau achiziții care nu sunt urgente în această perioadă.
Amintim că grupul Pro Moldova, format din foști democrați, a sesizat Curtea Constituțională pentru interpretarea unor proceduri parlamentare ce țin de modul în care a fost votată rectificarea bugetară.
Președintele Igor Dodon a amenințat opoziția parlamentară, dar și Curtea Constituțională, că dacă proiectul de rectificare bugetară e blocat, Republica Moldova riscă să nu aibă cu ce plăti salariile și pensiile începând cu data de 1 mai.
Și premierul Ion Chicu a spus că Guvernul nu-și va putea onora obligațiunile față de cetățeni, în cazul în care proiectul prin care a fost rectificat bugetul de stat va fi suspendat.
Sursa: agora.md
Comentariile sunt închise