Declarațiile primului medic vaccinat împotriva COVID-19: „Practic nu simt durerea”

„Senzația… este ușoară. Practic nu simt durerea”, acestea au fost declarațiile primului medic din Republica Moldova care a fost vaccinat la Spitalul Clinic Republican împotriva COVID-19. Lucrătorul medical a fost imunizat cu vaccinul AstraZeneca, donat de către România.  

„Sunt cele mai frumoase emoții. Am obținut acest certificat cu gânduri bune. Mă bucur că colegii mei sunt dornici să se vaccineze. Sunt gânduri optimiste, bune, pline de speranță. După 15 minute de la vaccinare mă simt foarte bine, scrie tv8.md.

Vreau să cunoaștem toți că pacienții care suferă de COVID trec printr-o perioadă dificilă, și întrebați dacă se vor vaccina, toți au fost de acord. Reticența va dispare începând cu ziua de astăzi. Le spun oamenilor să nu le fie frică (n.r. de vaccin), a venit acest colac de salvare. Noi nu ținem cont de producători, dar ținem cont de recomandările autorităților.

Dimineața la ședința Consiliului Medical mi s-a spus că voi fi vaccinat primul.  Mă așteptam că înțepătura va fi dureroasă, dar durere nu am simțit”, a spus medicul.

Urmează a fi vaccinați și lucrătorii medicali de la Institutul de Medicină Urgentă. Aceștia vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate sau o copie a acestuia în care să fie indicat numărul de identificare.

Lucrătorii medicali din secțiile terapie intensivă și cu profil COVID-19 sunt primii care se vor vaccina împotriva infecției COVID-19. Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, experiența internațională arată că după începerea vaccinării cazurile de COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali s-au redus.

Dozele de vaccin sunt depozitate în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. După aceasta vor fi distribuite către Centrele de Sănătate Publică. Ulterior, vor fi transmise către punctele de vaccinare din toată țara.

Menționăm că în Republica Moldova a ajuns primul lot de vaccinuri donat de către România, iar în următoarele zile vor fi recepționate vaccinurile de pe platforma COVAX. Menționăm că Agenția Medicamentului a înregistrat și vaccinul Sputnik-V.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture