Recurgând la cooperarea strânsă cu autoritățile și organele de drept din Moldova, ex-președintele Transnistriei Evgheni Șevciuk „odată și pentru totdeauna s-a compromis ca politician transnistrean”. Astfel a comentat informația privind intentarea în Moldova a unui dosar penal privind pregătirea asasinatului lui Șevciuk postul de televiziune „Primul transnistrean” (Первый приднестровский), transmite noi.md.
Șevciuk a acuzat autoritățile Transnistriei și conducerea Companiei „Sheriff” de pregătirea unui atentat de omor la adresa sa.
„Ar fi o mare prostie să fie ucis un figurant în șase dosare penale. De asemenea, ar fi o inepție ca el să fie răpit ca să compară în fața justiției”, a menționat postul de televiziune. În caz contrar, Transnistria ar strica definitiv relațiile deja foarte complicate cu Moldova și nu numai cu ea. Totodată, decizia autorităților moldovene de a-l lăsa pe fostul președinte al autoproclamatei RMN să plece ar fi una irațională. Probabil că lui Evgheni Șevciuk deja i-a părut rău că el nu tranzitat teritoriul Moldovei… Occidentul l-ar primi cu brațele deschise. Aici politicienii fugari din țările „incorecte” din punctul de vedere al lumii civilizate sînt foarte agreați. Dar e prea tîrziu”.
În opinia autorilor reportajului, Șevciuk și autoritățile moldovene cooperează după principiul „azil în schimbul informației și secretul de stat”.
„Domnul Șeviuk este o persoană foarte răzbunătoare. El se va răzbuna apriori pe cetățenii Transnistriei pentru că ei nu l-au ales. Asta în primul rînd. Iar în cel de-al doilea – justificîndu-și șederea în Moldova, el, într-un mod sau altul, va critica Transnistria”, consideră consilierul de stat al președintelui RMN autoproclamate Anna Volkova.
Postul de televiziune „Primul Transnistrean” menționează că există o sumedenie de variante ale modului în care autoritățile moldovene ar putea folosi o figură atît de mare.
„Atitudinea față de el depinde de faptul ce anume va turna dl Șevciuk, unde în alt loc el ar putea să se autoafirme”, susține Volkova.
Ea nu a exclus că ex-președintele Transnistriei ar putea deveni deputat în Parlamentul Moldovei, în baza noului sistem de vot mixt, care prevede unele „cote pentru Transnistria”. „Cred că el va zbura acolo ca o pasăre”, a adăugat Anna Volkova.
Pe 17 iulie ex-președintele autoproclamatei RMN Evgheni Șevciuk a fost audiat de Procuratura Generală. Ulterior a fost intentat un dosar penal privind pregătirea tentativei de răpire și asasinare a fostului președinte al RMN autoproclamate și a membrilor familiei lui.
Comentariile sunt închise