Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, o va numi ca ministru adjunct al Sănătăţii pe Rachel Levine, o expertă transgender în pediatrie şi psihiatrie, în prezent responsabilă a Sănătăţii în statul Pennsylvania, alegerea fiind una “istorică”, relatează AFP.
“Ea reprezintă o alegere istorică şi este extrem de calificată pentru a ajuta la gestionarea politicilor de sănătate ale administraţiei noastre”, a scris Joe Biden, care va deveni miercuri al 46-lea preşedinte al SUA.
Rachel Levine “va aduce leadership-ul ferm şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a-i ghida pe oameni să treacă prin această pandemie, indiferent de locul de provenienţă, rasa, religia, orientarea sexuală, identitatea de gen sau handicapul lor”, informează stirileprotv.ro.
În prezent directoare de Sănătate în Pennsylvania şi profesoară universitară de pediatrie şi psihiatrie, Rachel Levine “este pe punctul de a deveni primul oficial federal deschis transgender confirmat de Senatul american”, a precizat echipa lui Joe Biden într-un comunicat citat de Agerpres.
Democraţii vor prelua în această săptămână controlul în camera superioară a Congresului, care urmează să confirme nominalizările prezidenţiale.
Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a fost criticat pentru politicile sale faţă de persoanele transgender.
El a anunţat în 2017 o decizie de a le interzice persoanelor transgender să servească în armată, invocând “povara costurilor medicale enorme” şi “perturbările”.
Pentagonul le-a permis în cele din urmă la începutul lui 2018 persoanelor transgender să se înroleze, cu condiţia să îndeplinească anumite criterii fizice şi medicale.
Joe Biden l-a ales pe procurorul general al Californiei, Xavier Becerra, ca ministru al Sănătăţii.
Democratul a promis să crească viteza în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 în SUA, cea mai afectată ţară din lume, cu 24 de milioane de cazuri şi aproape 400.000 de morţi.
Comentariile sunt închise