Dacă până acum nu știai cu ce s-ar putea ocupa copilul tău în afara orelor de studii, află că la Bălți există un loc în care, cu siguranță, fiecare micuț își va găsi o activitate pe plac. Este vorba despre Centrul de creație a copiilor „Mihail Blanc”, unde sunt defășurate cercuri pentru toate vârstele. Partea bună este că activitățile sunt gratuite.
Iată 20 de cercuri, desfășurate în cadrul centrului: ore de vocal, pian, dans, teatru dramatic, teatru păpușarii, penelul fermecat, curcubeul fermecat, arte plastice, ART-IQ, DecorArt, design vestimentar, meșter faur, mîini dibace, paleta fermecată, broderii tradiționale, atelier creativ, butaforie, aviomodel, împletitul în lozie, cioplitul în lemn.
Am pornit într-o mică excursie în incinta centrului, care găzduiește în prezent peste 1300 de copii. Pentru început, am intrat în sala, unde iau naștere picturile: sala de arte plastice.
Aici am întâlnit-o pe Aurelia, care a îndrăgit pictura încă de mică. Ea ne-a mărturisit că vrea să devină un designer profesionist, iar pentru asta trebuie să poată desena.
Am continuat să descoperim arta frumosului și am intrat în sala unde sunt confecționate lucrările în origami, din biser, materiale netradiționale și ecologice.
Copiii de aici cred că lucrurile pe care le fac, pot fi un cadou perfect pentru cei dragi și le ajută să-și dezvolte imaginația.
De la bun început am fost curioși să aflăm care sunt succesele elevilor în cadrul cercului de modelare a avioanelor. Așteptările au fost pe măsură.
Dumitru Climentii a realizat mai multe avioane. El crede că toate cunoștințele obținute aici îi vor fi de mare ajutor în viață.
De la modelarea avioanelor am ajuns la modelarea hainelor, acolo unde tinerele domnițe învață să devină designeri vestimentari.
Picii, care se visează actori, frecventează cercul de teatru. Ei sunt ghidați de oameni cu nume mare, precum artisul emerit, Gicu Crudu.
Vocile tinerilor interpreți ne-au ademenit în sala de vocal, acolo unde se nasc vedetele Bălțiului. Profesorii nu au decât cuvinte de laudă pentru discipolii săi.
Comentariile sunt închise