DA a solicitat Ambasadorului SUA la Chișinău urgentarea procedurilor prin care Plahotniuc să fie extrădat
Liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a solicitat ambasadorului SUA la Chișinău, Derek Hogan, urgentarea procedurilor prin care Vladimir Plahotniuc, persoană declarată indezirabilă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii de Secretarul de Stat Mike Pompeo, să fie extrădat, relatează cotidianul.md
În cadrul unei întrevederi dintre cei doi, liderul Platformei DA a transmis oficialului american „permanenta solicitare a Platformei DA, cu privire la urgentarea procedurilor prin care Vladimir Plahotniuc, persoană declarată indezirabilă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii de Secretarul de Stat Mike Pompeo, pentru a permite poporului nostru să-și judece cât mai repede inamicul public nr.1”.
„În ceea ce privește cele mai recente acțiuni ale Procuraturii Generale, am subliniat în discuția cu domnul ambasador că este foarte important ca justiția din Republica Moldova să fie aplicată așa cum este justiția aplicată în SUA sau în țările europene cu democrații istorice și consolidate: unitar și fără discriminare, indiferent care este numele sau funcția celui care a încălcat Constituția sau legile țării, chiar dacă ar fi vorba inclusiv de președintele Republicii Moldova”, se arată într-un mesaj remis după întrevederea celor doi.
Amintim că luni, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat conform unui raport întocmit de Procuratura Generală că unul dintre principalii beneficiar ai jafului din sistemul bancar este Vladimir Plahotniuc. El susține că Plahotniuc a beneficiat ilegal de peste 100 de milioane de dolari, sub formă de credite, provenind din Banca de Economii.
Stoianoglo a acuzat fosta conducere a Procuraturii Generale că a tăinuit rolul grupării conduse de Plahotniuc în jaful din sistemul bancar, vehiculând doar cu numele lui Vladimir Filat, Veaceslav Platon și Ilan Shor. El a mai spus că dovezile privind implicarea lui Plahotniuc existau de la început.
Plahotniuc a plecat din țară în iunie 2019, când PDM nu dorea să realizeze tranzitul pașnic al puterii. Acesta s-ar afla în Miami.
Sursa: cotidianul.md
Comentariile sunt închise