Cutremur înregistrat lângă R. Moldova: Ce magnitudine a avut seismul
Un cutremur slab cu magnitudinea de circa 3,6 s-a produs în această dimineaţa, la ora locală 9:22, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea. În contextul dat informaţiile privind producerea seismului au fost publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite stiri.tvr.ro.
Seismul dat a avut loc la o adâncime de circa 88 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 84 km est de Braşov, 87 km sud de Bacău, 106 km nord-est de Ploieşti, 114 km vest de Galaţi, 118 km nord-vest de Brăila, 157 km nord de Bucureşti, 168 km sud-vest de Iaşi, 176 km nord-est de Piteşti, 195 km est de Sibiu, 215 km sud-vest de Chişinău.
Reamintim faptul că în decursul lunii decembrie, în România au avut loc alte două cutremure, cu magnitudinea de circa 2,6 şi, respectiv, circa 3,5 grade pe scara Richter.