Parlamentul a aprobat un proiect de lege conform căruia, de la 1 aprilie, pensiile vor fi indexate pe baza unei noi formule cu 3,89%.
Jurnalistul BTV a aflat ce cred pensionarii despre acest coeficient și pentru ce le vor ajunge acești bani. „Chiar și cu noua indexare, pentru mulți, pensiile în Moldova nu ating nivelul minimului de existență”, spun pensionarii.
Pensia ar trebui să corespundă cel puțin minimului de existență, care este de circa 3000 lei. În caz contrar, pensiile trebuiesc indexate cu cel puțin 20% pe an.
Mulți vîrstnici, s-au plâns că pensia nu ajunge nici măcar la 2000 de lei, iar cu acești bani este imposibil să trăiești. „Cea mai mare parte a pensiei merge pentru utilități, iar restul abia de ajunge pentru medicamente și alimente”, spun bătrânii.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a anului 2020, mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2082,7 lei. Cea mai mare valoare a minimului de existenţă fiind estimată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2235,6 lei sau cu 9,4% mai mult comparativ cu alte oraşe – 2043,4 lei şi cu 10,1% mai mult comparativ cu mediul rural, unde mărimea minimului de existenţă era 2030,7 lei. De la 1 octombrie 2020, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă constituia 1143,57 lei. Aminntim că până în 2018, pensiile au fost indexate nu numai pe baza inflației, ci și luând în considerare creșterea salariului mediu pe economie în țară. În medie, coeficientul indexării a fost de 9-10%. În aprilie anul trecut, pensiile au fost indexate cu 5,9%.
Comentariile sunt închise